Mai mulţi studenţi ai unei universităţi particulare cu sediul în municipiul Braşov sunt suspectaţi că au dat unui profesor bani şi diverse bunuri pentru a promova examenele anuale, inclusiv pe cel de licenţă. Joi, procurorii braşoveni, care instrumentează acest dosar, au făcut 20 de descinderi în Capitală şi în 11 judeţe. Printre suspecţi se află şi poliţişti. Sumele de bani oferite erau cuprinse între 500 şi 2500 de lei.
Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe langă Tribunalul Brașov, “în perioada 2023-2024, mai multe persoane – suspecţi în cauză – care au avut sau au şi în prezent calitatea de student la o universitate privată din municipiul Braşov, au remis, direct sau indirect, unui profesor din cadrul universităţii diverse sume de bani şi bunuri cu scopul facilitării promovării examenelor din cursul anului de studiu sau a examenului de licenţă”.
“La data de 04 iulie 2024, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, împreună cu polițiștii din cadrul Direcției Generale Anticorupție — Serviciul Județean Anticorupție Brașov și cu sprijinul Serviciilor Județene Anticorupție Alba, Buzău, Dâmbovița, Constanța, Covasna, Harghita, Prahova, Galați, Vrancea și Structura centrală au pus in executare 20 de mandate de percheziție domiciliară/vehicu1e/corporale, la locații de pe raza municipiului București și a 11 județe (Alba, Brașov, Buzău, Dâmbovița, Constanța, Covasna, Harghita, Prahova, Galați, Vrancea și Giurgiu) într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență”, se arată în comunicatul citat.
"De asemenea, au fost puse în executare mandate de aducere emise față de 15 persoane, dintre care 8 agenți de poliție și un subofițer jandarm, pentru audieri la sediul unității de parchet", se precizează în comunicatul DGA.
Potrivit News.ro, în dosarul de dare şi luare de mită, care vizează o universitate privată din Braşov, sunt cercetaţi 15 studenţi sau foşti studenţi ai universităţii, care ar fi dat sume de bani cuprinse între 500 şi 2500 de lei pentru a promova examenul. Cele mai mari sume erau pentru promovarea examenului de licenţă, precizează procurorii.
Conform anchetatorilor, la ora transmiterii acestei ştiri, unii dintre cei conduşi la audieri au calitatea de martor, iar ceilalţi au dobândit calitatea de suspect, printre suspecţi numărându-se şi poliţişti.
VIDEO 🎦 Percheziții în Ploiești și Poienarii Burchii. Două persoane au fost reținute pentru contrabandă cu țigări
Foto brasov.net