Un cadru didactic din judeţul Covasna a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore. Potrivit covasnamedia.ro, profesorul în vârstă de 39 de ani este cercetat pentru purtare abuzivă.
„La data de 7 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară au fost sesizați despre faptul că la o unitate medicală s-a prezentat un minor care a relatat faptul că a fost agresat de către un cadru didactic.
Din cercetări polițiștii au stabilit că minorul ar fi fost agresat fizic în sala de clasă dintr-o unitate de învățământ în timpul orelor de curs de către cadrul didactic, un bărbat de 39 de ani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că profesorul în cauză ar mai fi lovit alți 3 elevi din unitatea de învățământ respectivă.
În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal și efectuează în continuare cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă. Totodată, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se arată în comunicatul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Covasna.
Conform sursei citate, inspectorul școlar general Kiss Imre spune că o cercetare internă a fost inițiată și la nivelul școlii, dar și că IȘJ Covasna trebuie să aștepte rezultatele anchetei polițiștilor pentru a dispune măsuri, dacă se vor impune, sau pentru a oferi alte informații.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto ilustrativ, b365.ro.