Un copil în vârstă de aproximativ 8 ani a fost atacat, marţi dimineaţa, de un urs pe o uliţă din localitatea Ghelinţa, judeţul Covasna, acesta fiind transportat la spital pentru investigaţii medicale. Primarul comunei Ghelinţa, Ilyes Botond Janos, a declarat, potrivit AGERPRES, că, din fericire, copilul nu a fost rănit grav, însă incidentul ar fi putut avea un final dramatic.
"Din fericire nu e grav, dar să vă gândiţi că ursul a intrat în localitate aproape în mijlocul zilei şi a traversat toată comuna de la un capăt la altul, aproximativ 5 kilometri. A prins copilaşul pe o uliţă din mijlocul comunei. S-a întâmplat în jurul orei 10,00, copilul se juca pe drum, când a venit ursul şi l-a lovit. Copilul a ajuns la spital, s-a ales cu o lovitură şi cu o sperietură. (...) Vă daţi seama, a trecut pe lângă grădiniţă, şcoală, primărie, avem o grămadă de înregistrări în care se vede ursul, care nu e tocmai mic", a declarat primarul.
Acesta a mai spus că a solicitat intervenţia Jandarmeriei pentru alungarea animalului.
"Am reuşit să îl alungăm, a intrat în pădure. Am chemat jandarmii, am cerut RO-ALERT pentru zonă, dar nu avem nimic în mâna noastră ca să ne apărăm. Aşteptăm să ne ajute jandarmii", a mai spus Ilyes Botond Janos.
Luna trecută, doi bărbaţi din judeţul Covasna au ajuns la spital după ce au fost atacaţi de urşi, unul în localitatea Zagon, iar cel de-al doilea între staţiunea Şugaş Băi şi municipiul Sfântu Gheorghe.
La finalul lunii trecute, în mai multe localităţi din judeţul Covasna, cât şi în Bucureşti şi alte zone din ţară au avut loc mitinguri în cadrul cărora participanţii au cerut Guvernului să ia măsuri urgente pentru gestionarea situaţiei urşilor.
Imagine cu caracter ilustrativ, playtech.ro.