Primele ninsori au căzut, luni dimineaţa, în zonele înalte ale judeţului Harghita, drumarii acţionând cu sare pe DN 15, Topliţa - Borsec, în Pasul Creanga, relatează Agerpres.
Potrivit imaginilor de pe web cam-urile din zonă, prima ninsoare s-a înregistrat în zona Harghita Mădăraş, acolo unde şi temperatura a fost una negativă, de minus 2 grade Celsius, şi se semnalează ceaţă, menționează G4Media.
„În această dimineaţă, Harghita s-a trezit cu acest peisaj. Dumneavoastră aţi aşteptat deja iarna?”, este mesajul ce însoţeşte o fotografie cu zona acoperită de un strat subţire de zăpadă, care a fost postată pe pagina de Facebook a domeniului schiabil Harghita Mădăraş.
În zonele înalte din Harghita au căzut primele ninsori
De asemenea, a fulguit şi în staţiunea Harghita Băi, fără să se depună strat de zăpadă.
Drumarii din județ au împrăştiat trei tone de sare pe DN 15, Topliţa - Borsec, în Pasul Creanga, unde a fost lapoviţă, nefiind înregistrate probleme de trafic.