BEAR SMART CITY Băile Tușnad vrea să devină primul „oraș smart bear” din Europa, printr-un proiect care încearcă să îmbunătăţească relaţia dintre om şi animalele mari.
Proiectul implementat de Asociaţia GeoEcologice Accent, WWF România şi Primăria Băile Tuşnad își propune să facă din această localitate un „oraș smart bear”, unic în țară și Europa, relatează radiomures.ro.
BEAR SMART CITY Colaborarea între cele două organizații a rezultat în urma unei conferințe de anul trecut pe tema bunei coexistenței între oameni și urși într-o zonă binecunoscută pentru prezența animalelor sălbatice, informează G4Media.
"Am început un fundraising din octombrie și până-n martie am strâns aproape 60 de mii de euro, prin efortul WWF România, din care vom pune în practică un proiect tehnic, fizic și practic, și asta e cel mai important lucru. Completează, în contecul local și a stakeholderilor, adică nu doar să discutăm și să încercăm să conștientizăm, ci și să facem ceva", susține biologul Imecs Istvan, de la Organizaţia GeoEcologică Accent.
Din fondurile obținute, echipele locale de intervenție vor fi dotate cu echipamente specifice. "Ideea este că am cumpărat din proiectul cu WWF echipament pentru echipa de intervenție locală și vom pune colare pe urșii care vor fi capturați în cadrul intervenților. Vom monitoriza mișcarea, comportamentul lor, strângem date și sigur ajutăm prin asta ca intervențiile să fie cât mai eficiente”, completează biologul.
Contribuţia pe care WWF – Fondul Mondial pentru Natură a adus-o se ridică la suma de 100.000 lei din finanţări proprii, la care se mai adaugă 190.000 lei provenind din campania de strângere de fonduri demarată în noiembrie 2022 sub titlul "Luna Urşilor".
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!