O ursoaică şi puiul ei, îndepărtaţi de jandarmi dintr-o zonă cu turişti din Băile Tuşnad

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Jandarmii din judeţul Harghita au intervenit, în noaptea de joi spre vineri, pentru îndepărtarea unei ursoaice şi a puiului ei de pe străzile staţiunii Băile Tuşnad. Intervenţia a fost îngreunată de faptul că în zonă se aflau turişti preocupaţi de filmarea urşilor, spun reprezentanţii IJJ Harghita.

Potrivit MEDIAFAX, jandarmii din Harghita au fost alertaţi, în noaptea de joi spre vineri, printr-un apel la 112, cu privire la faptul că în staţiunea Băile Tuşnad a fost semnalată prezenţa unei ursoaice şi a puiului ei.

În cele din urmă, ursoaica şi puiul au fost găsiţi în zona celor două biserici din staţiune, iar jandarmii au reuşit îndepărtarea lor înspre pădure, din zona în care se adunaseră turiştii. „Dificultatea misiunii a fost dată în principal de faptul că în zonă se aflau turişti ce erau preocupaţi de filmarea ursoaicei şi a puiului ei”, au transmis reprezentanţii Jandarmeriei Harghita.

Aceştia le recomandă cetăţenilor să nu încerce să fotografieze animalele sălbatice şi în toate situaţiile să apeleze la 112, să nu încerce să intervină pentru îndepărtarea urşilor.

Imagine cu caracter ilustrativ; sursă foto millionsoffriends.org.

Image