Un băiat de 17 ani a murit și trei fete au fost rănite după ce peretele internatului de la Liceul "Tamași Aron" s-a prăbușit

peretele internatului s-a prăbușit
Sursa foto: Departamentul pentru Situații de Urgență
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Patru victime, cu vârste între 15 și 17 ani, au fost prinse sub dărâmături după ce peretele internatului de la Liceul "Tamași Aron" s-a prăbușit, luni după-amiază. Una dintre acestea a murit, iar alte trei au fost scoase cu greu de salvatori, una dintre ele fiind în stare critică. Pentru găsirea tuturor celor prinși sub zidul prăbușit a fost nevoia și de intervenția salvamontiștilor, cu un câine de căutare, care a și descoperit unde se află a patra victimă.

Suprafața afectată de prăbușirea peretelui internatului a fost de aproximativ 200 mp. La locul intervenției au fost alocate 2 mașini de stingere, 1descarcerare, 1 camion, 1 container multirisc, 1 ambulanță SMURD, 2 ambulanțe SAJ, 3 echipaje ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență. De asemenea, au fost chemați 20 de salvamontiști care au cercetat zonă cu o dronă cu termoviziune și cu un câine de căutare Salvamont, câinele fiind și cel care a identificat a patra victima.

În total, patru adolescenți cu vârste între 15 și 17 ani au fost scoși de sub dărâmături. Un băiat de 17 ani a fost declarat decedat. Alte trei fete au ajuns la spital. Două sunt la Odorheiu Secuiesc, iar a treia, în stare critică, resuscitată imediat după ce a fost găsită, se află la Târgu Mureș. Aceasta este intubată și urmează să fie operată.

La internatul respectiv erau cazați 97 de elevi, de la mai multe licee. Unii dintre ei ar fi reușit să fugă în momentul în care au văzut că peretele se crapă. Cele trei fete rănite nu au apucat să se autoevacueze, iar băiatul care a murit ar fi fost prins sub zidul prăbușit în timp ce el dormea.

Ministerul Educației a anunțat, aseară, că toți ceilalți colegi ai victimelor au fost preluați de familii sau au fost cazați la un internat din vecinătate și sunt în siguranță. Între timp, ministrul Educației, Ligia Deca, a convocat de urgență conducerea Ministerului Educației pentru stabilirea modalității în care instituția poate interveni în acordarea de sprijin la Odorheiul Secuiesc.

„Nu există cuvinte prin care să poți descrie o tragedie precum cea petrecută în această după amiază în Odorheiul Secuiesc. 

Condoleanțe și multă putere familiilor copiilor implicați în acest tragic accident!

Ceea ce s-a întâmplat astăzi nu trebuie să se mai întâmple! Fac apel la autoritățile locale să trateze cu maximă responsabilitate gradul de siguranță pe care clădirile în care sunt copii îl oferă. 

Suntem în permanentă legătură cu reprezentanții Prefecturii Harghita, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Harghita și ai Inspectoratului Școlar Județean Harghita. Și vom face tot ceea ce ține de Ministerul Educației pentru a preveni astfel de incidente tragice!”, a declarat Ministrul Educației, Ligia Deca.

Potrivit edupedu.ro, căminul figura pe lista Ministerului Educației de imobile cu risc seismic, publicată pe parcursul acestui an și actualizată periodic. Internatul figurează la poziția 18.083, cu mențiunea „neîncadrată”, în sensul că nu a fost expertizată tehnic pentru determinarea clasei de risc. De asemenea, clădirea apare ca „parțial reabilitată”. Liceul la care funcționează internatul mai are două corpuri reabilitate care au fost încadrate în clasa de risc seismic III.

"Poliţiştii efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă’, au precizat, luni seară, reprezentanţii IJP Harghita.

 

Image