Polițiștii din Miercurea Nirajului (jud. Mureș) au fost alertați ieri după-amiază, în jurul orei 17.0, prin apel la 112, de către un tânăr, cu privire la faptul că e posibil ca tatăl său să se fi sinucis într-un imobil situat pe raza comunei Livezeni. La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și echipaje de jandarmi și pompieri, care au pătruns în imobil, constatând că, din nefericire, cele sesizate se confirmă.
În interiorul imobilului a fost găsit spânzurat un bărbat, de 44 de ani, din comuna Livezeni. Echipajul medical solicitat la fața locului a constatat decesul victimei, cadavrul fiind transportat la S.M.L Târgu Mureș, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.
Polițiștii efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii incidentului.
Punctul.ro scrie că bărbatul, care s-ar fi spânzurat, este soțul judecătoarei care și-a tăiat gâtul și a murit apoi la spital, în luna noiembrie a anului trecut. "În data de 5 noiembrie 2019, în jurul orei 15,15, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112, de către un bărbat din localitatea Livezeni, cu privire la faptul că soţia acestuia a plecat de la domiciliu şi ar fi ameninţat că se va sinucide. În urma verificărilor şi a activităţilor desfăşurate de către aceştia, femeia, de 38 de ani, din localitatea Livezeni, a fost găsită pe raza localităţii Sărăţeni, în apropierea autoturismului acesteia, căzută la pământ, prezentând o tăietură în zona gâtului, totodată, la faţa locului fiind găsit şi un cuţit de bucătărie. De îndată, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 14 Ghindari i-au acordat primul ajutor şi, de asemenea, au solicitat prezenţa unui echipaj medical la faţa locului, ulterior aceasta fiind transportată în stare gravă la UPU Târgu Mureş în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate", arăta IPJ Mureş, într-un comunicat de presă, la momentul respectiv.
Soțul judecătorarei care și-a pus capăt zilelor în toamna anului trecut era medic specialist în Anatomie Patologică la Spitalul Clinic Județean Mureș și conferenţiar universitar la Centrul de Simulare și Abilități Practice al UMFST Târgu Mureș. Acesta avea un copil minor, din căsnicia cu judecătoarea care s-a sinucis, și un fiu din prima căsătorie.