Doi bebeluși gemeni trăiesc, astăzi, datorită echipajelor de urgență. Nașterea a avut loc într-o ambulanță, iar micuții au intrat în stop cardio-respirator. Eforturile disperate ale celor trei echipaje SMURD mobilizate la acest caz au făcut posibilă minunea. Detaliile au fost publicate în mediul online de Departamentul pentru Situații de Urgență.
“În cursul zilei de sâmbătă, un nou caz avea sa fie extrem de solicitant pentru 3 echipaje SMURD din Târgu Mureș, unde pompieri-paramedici, medici, asistenți și voluntari au luptat secundă de secundă pentru a salva 3 vieți.
Seara trecută, un echipaj format din doi medici, un asistent și un voluntar, care încadra o ambulanță de Terapie Intensivă Mobilă SMURD (TIM) a fost solicitat să vină în sprijinul colegilor lor paramedici în vederea asistării unei nașteri, o sarcină gemelară de 30 săptămâni.
La interval de câteva minute de la momentul solicitării, paramedicii care încadrau ambulanța SMURD de prim-ajutor (EPA) anunță că trebuie să se oprească deoarece pacienta se află pe punctul de a naște. Astfel, la sosirea ambulanței de terapie intensivă, primul nou-născut era deja expulzat și era în îngrijirea membrilor echipajului de prim ajutor, aplicând manevrele obișnuite de aspirare a căilor aeriene, stimulare tactilă etc.
În ciuda aplicării corecte a protocolului, nou-născutul preluat deja de către medicii și asistenții SMURD de pe ambulanța de terapie intensivă începuse să nu mai aibă respirații spontane, devenise cianotic, fără tonus muscular, intrând, din păcate în stop cardio-respirator. Astfel, se inițiază imediat manevre de resuscitare neonatală, având răspuns pozitiv după aproximativ 3-4 minute. Concomitent, echipajele SMURD examinau și stabilizau proaspăta mămică.
După câteva minute, mama expulzează cel al doilea nou-născut, de asemenea aflându-se în stop cardio-respirator. Se inițiază manevrele de resuscitare neonatală cu succes, nou-născutul reluând-și după câteva minute respirațiile spontane.
Ulterior resuscitării, ambii nou născuți au fost asistați și stabilizați de către echipajul medical de pe ambulanța de Terapie Intensivă Mobilă. De asemenea, s-a solicitat în sprijin autosanitara de Terapie Intensivă Mobilă Nou-născuți pentru transportul în siguranță și în condiții optime a micilor pacienți.
Amândoi nou-născuții și mama au ajuns bine și în siguranță la secția Neonatologie, respectiv Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Târgu-Mureș.
Felicitări, dragi colegi! Datorită vouă, astăzi, două suflete sunt în viață! Și tot datorită vouă, astăzi, o mamă poate privi către viitor cu speranță, încredere și iubire”, scrie pe pagina de Facebook a DSU.
{showtime 104}Cine sunt salvatorii datorită cărora gemenii sunt în viață
Echipaj TIM Mureș:
Dr. Vicaș Diana - Medic Specialist Medicină de Urgență
Dr. Modiga Andrei - Medic Rezident Medicină de Urgență
As. Vol. Szilágyi Annamária - Asistent Medical- student an 3 medicină generală
Voluntar Moldovan Daiana
Plt. Adj. Burlacu Alexandru - Paramedic TIM
Plt. Adj. Prunea Petru - Paramedic TIM Neonat
EPA SMURD- Rîciu
Plt. Cocan Mihai
Sg. Maj Turc Dinu
Sg. Maj. Petra Răzvan
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!