Timp de 5 ani, o școală postliceală sanitară din România a școlit fictiv cetățeni italieni care au primit ulterior diplome de asistenți medicali. Elevii nu știau limba română.
Potrivit ardealnews.ro polițiștii au făcut percheziții la școala respectivă, descoperind o adevărată rețea infracțională. Liderul grupului este un Italian și întreaga afacere era făcută cu acordul și implicarea directorului școlii și a mai multor funcționari din respectiva unitate de învățământ.
Este vorba despre Școala Postliceală Sanitară „Eugen Nicoară” din Reghin, conform unor surse judiciare. 11 italieni au obținut diplome false la școala respectivă.
La sediul IPJ Mureș vor fi aduși la audieri elevi italieni, liderul grupului, care este un italian, 2 profesori ai școlii, secretarul școlii, directorul școlii, 2 funcționari de la Inspectoratul Școlar Județean Mureș și 1 persoană de la Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – Filiala Mureș.
Conform sursei citate, din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, începând cu anul 2019 și până în prezent, la nivelul unei școli postliceale, ar fi fost dezvoltat un mecanism ilegal, constând în școlarizarea fictivă a unor cetățeni italieni (care nu cunosc limba română și care nu s-au prezentat la cursuri și stagii de practică), urmată de eliberarea de diplome pentru exercitarea profesiei de asistent medical generalist pe teritoriul Uniunii Europene.
În cauză, vor fi puse în executare mandate de aducere emise pe numele a 8 persoane, în scopul depistării acestora și conducerii la sediul unității de poliție, pentru aducerea la cunoștință a calității procesuale, a drepturilor și obligațiilor aferente și audierii.
Foto ardealnews.ro.