Polițiștii Biroului de Investigații Criminale și Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au dispus reținerea pentru 24 de ore a patru tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, pentru fapte de violență asupra doi minori, de 13 și 14 ani. Trei dintre tinerii reținuți au fost prezentați magistraților cu propunere legală și arestați preventiv, pentru 30 de zile.
Mama unui minor de 14 ani a sesizat poliția în ziua de 23 ianuarie, spunând că fiul ei ar fi fost agresat fizic, în mod spontan, de un grup de mai mulți tineri, într-un parc din Târgu Mureș. Minorul a fost transportat la o unitate medicală, pentru îngrijiri și investigații de specialitate.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, au demarat activități specifice de cercetare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Conform sursei citate, în cursul dimineții de 1 februarie, polițiștii au pus în executare patru mandate de percheziție în Târgu Mureș și Acățari, la locuințele celor bănuiți de săvârșirea faptei, ocazie cu care au identificat mai multe bunuri de interes în cauză.
Potrivit ardealnews.ro, din cercetări a reieșit faptul că patru tineri, de 14, 16, 17 ani (din Târgu Mureș) și 17 ani (din comuna Acățari), însoțiți de alți tineri, ar fi stabilit un loc de întâlnire cu minorul în cauză, unde l-ar fi agresat fizic prin aplicarea de lovituri cu pumnul și picioarele. S-a stabilit că vătămările suferite au necesitat pentru vindecare aproximativ 30-35 zile de îngrijiri medicale. În urma investigațiilor, s-a dovedit că unul dintre cei patru tineri, de 17 ani, ar fi agresat în același mod un alt minor, de 13 ani în cursul lunii noiembrie 2023, provocându-i vătămări care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale.
4 mandate de aducere au fost puse în aplicare în urma perchezițiilor, față de cei 4 tineri fiind dispuse ordonanțe de reținere pentru 24 de ore în baza probatoriilor administrate.
Tot ieri, în cursul serii, 3 dintre aceștia au fost prezentați unui judecător de drepturi și libertăți, care a admis propunerea de arestare preventivă formulată pe numele lor, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile au beneficiat de sprijinul specialiștilor criminaliști și a jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș.
Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale, potriviti informațiilor furnizate de Compartimentul Relații Publice din cadrul IPJ Mureș.
Foto ilustrativ, b1tv.ro