VIDEO | Explozie urmată de incendiu, în noaptea de marți spre miercuri, la Azomureș

Explozie la Azomures, la doar cinci zile de la incidentul tragic produs la Petromidia
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un nou incident grav la un mare operator economic din România. O explozie s-a produs, în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 1.00, la Combinatul Azomureș, evenimentul soldându-se cu rănirea unei persoane.

 

“În dimineața zilei de 7 iulie 2021, pompierii militari din cadrul ISU Horea al Județului Mureș au fost solicitați să intervină de urgență la Combinatul Azomureș, unde a avut loc  o explozie urmată de un incendiu cu flacără deschisă și degajări de fum la stația de amoniac III, din cadrul combinatului chimic amintit anterior.

În urma evenimentului a rezultat o victimă cu fractură la membrul superior drept, conștientă, transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Târgu Mureș, pentru continuarea îngrijirilor medicale care se impun acesteia.

Pompierii militari au acționat rapid în vederea localizării incendiului, acesta manifestându-se local, la nivelul aparaturii din proximitate și la capetele de țeavă, în sprijinul lor venind și un echipaj CBRN, pentru efectuarea măsurătorilor specifice în cazul producerii unor astfel de situații de urgență care implică substanțe periculoase.

În acest sens, în scopul prevenirii populației din zona limitrofă a operatorului economic   a fost transmis un mesaj RO-ALERT, fiind precizat faptul că evenimentul nu prezintă pericol pentru cetățeni.

Coloana de sinteză de la instalația de amoniac unde a izbucnit incendiul a fost depresurizată, incendiul a fost lichidat, iar în aceste momente, preventiv, zona este supravegheată în continuare de echipajele de intervenție. De asemenea, până la acest moment, nu au fost depistate substanțe periculoase în atmosferă”, a anunțat, miercuri dimineață, Departamentul pentru Situații de Urgență.

Echipaje ISU din mai multe județe, alertate în urma evenimentului

În vederea optimizării misiunii de răspuns a fost crescută capacitatea operațională la subunitățile ISU, fiind prealertate și Inspectoratele pentru Situații de Urgență Județene limitrofe.

La locul evenimentului au fost alocate resurse din cadrul ISUJ Mureș, după cum urmează:

- 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă;

- 1 autospecială pentru descarcerare;

- 1 autospecială CBRN;

- 1 autoscară;

- 5 ambulanțe SMURD (1 terapie intensivă mobilă cu medic);

- 4 ambulanțe SAJ;

- 1 punct de comandă mobil;

- 2 autospeciale de primă intervenție și comandă.

De asemenea, la misiune a intervenit și Serviciul privat pentru situații de urgență cu trei autospeciale de stingere.

O echipă  de experți din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență  condusă de adjunctul inspectorului general al IGSU se va deplasa la Târgu Mureș în vederea  evaluării tuturor aspectelor strâns legate de  prevenirea unor astfel de situații de urgență, au mai precizat reprezentanții DSU.

Azomureș: “Nu se înregistrează emisii de amoniac la nivelul platformei sau în afara ei”

În cursul nopții, într-un comunicat de presă transmis de Azomureș, reprezentanții combinatului au anunțat că operatorii instalației au identificat cauza incendiului  și că “nu se înregistrează emisii de amoniac la nivelul platformei sau în afara ei. La faţa locului se afla acum reprezentanţii autorităţilor. Nu există pericol pentru comunitate”.

Potrivit sursei citate, “în timpul manevrelor de pornire a uneia dintre instalaţiile de producere a amoniacului de pe platforma Azomures a avut loc o explozie, urmată de un incendiu. O persoană a fost rănită, a primit îngrijiri medicale la faţa locului şi este în afara oricărui pericol. Au intervenit pentru stingerea incendiului pompierii din cadrului serviciului propriu şi cei de la ISU Mureş. Situaţia este acum sub control, este monitorizată de autorităţi, instalaţia unde a avut loc incendiul fiind oprită complet”.

Cauza exploziei

Ulterior, la sediul Azomureș, prefectul Mara Toganel, prim adjunctul ISU Mureş, Cristian Buhainu şi directorul Uzinei Chimice Azomureș, Ovidiu Crăciun, au anunțat că bărbatul rănit a fost externat din Serviciul de Urgență. De asemenea, “au fost prezentate primele informaţii ale cauzei incidentului tehnic, fiind vorba de fisurarea unei conducte prin care se transporta gaz de sinteză la presiune foarte mare. Operatorii instalaţiei au aplicat procedurile specifice, au izolat din punct de vedere tehnic zona afectată şi au oprit în siguranţă instalaţia Amoniac 3”, după cm au transmis reprezentanții combinatului.

Este al doilea incident de acest fel produs în ultima săptămână, în România. Vinei, se pare că tot din caza unui echipament care ar fi cedat, o explozie urmată de incendiu a avut loc la Petromidia, evenimentul soldându-se cu moartea unui tânăr de 32 de ani și rănirea altor cinci muncitori.

 

Sursa imagini: Youtube / Florina și Vlad

 

 

Image