O familie din Sibiu a plătit aproape 40.000 de euro pe un Mercedes la care visa de mult timp, ca mai apoi să afle că mașina era căutată de Poliție, pentru că fusese declarată ca fiind furată în Spania. Acum oamenii nu se pot folosi de autoturism, deși au cumpărat-o legal.
Doi soți din județul Sibiu și-au cumpărat, în vara anului trecut, un autoturism de lux, un model pe care și-l doreau de multă vreme. Câteva luni mai târziu, au aflat că mașina respectivă a fost dată furată. Oamenii nu înțeleg ce s-a întâmplat, mai ales că în momentul în care a fost întocmit contractul de vânzare-cumpărare nu au existat probleme și mașina nu figura ca fiind furată.
Potrivit Ora de Sibiu, în iulie 2021, soții Popa din Tălmaciu și-au cumpărat un autoturism Mercedes E 220 Coupe 2020. Un bărbat din Spania a vândut-o, iar intermediar a fost un român. Sibienii au dat la schimb un microbuz care valora 14.000 de euro și au achitat o diferență de 24.000 de euro. Totul a mers „ca pe roate”, contractul de vânzare-cumpărare a fost în regulă, iar mașina avea și ITP valabil.
După câteva luni, după ce au înmatriculat-o pe numele lor, au apărut problemele. Oamenii au ajuns la poliție în Sibiu acolo unde au aflat că mașina proaspăt cumpărată figurează ca fiind furată. „Ni s-a spus să predăm cheia și să lăsăm mașina acolo. Era imposibil așa ceva, mașina cumpărată din banii noștri, cu acte în regulă, am parcurs toate procedurile. Polițistul ne-a spus atunci că a fost dată furată la 5 luni după ce noi am cumpărat-o”, a povestit Mihaela Popa.
În urma vizitei la poliție de la finalul lunii noiembrie, sibienii au aflat că a fost deschis un dosar în care se fac cercetări pentru a vedea dacă furtul se confirmă. Prin urmare, a fost nevoie ca mașina să le fie pusă în custodie, printr-un proces-verbal, în care li s-a spus clar că, până la finalizarea cercetărilor, nu au voie să o vândă, dar nici să o avarieze. „Ne-au făcut o procură că mașina este sub sechestrul poliției, ni s-a zis că nu avem voie să o vindem, să o lovim. Eu nu pot circula cu bunul meu cumpărat legal. Ei mi-au dat mașina, o pot conduce, dar mi-e frică să nu o lovesc. Atunci ce fac?”, a spus sibianca.
Cei doi sibieni stau acum ca pe ace în așteptarea unei dovezi de la primul proprietar, cel care locuiește în Spania. Potrivit femeii, acesta a mărturisit în fața unui notar că nu a declarat mașina ca fiind furată, așa cum li s-a spus în Sibiu. „Atunci când vrei să îți cumperi o mașină, verifici prima dată dacă nu e furată. Asta am făcut și noi, și nu era. Din noiembrie, în schimb, figurează în bazele de date ale poliției. Așteptăm acum să vină prin curier o procură de la domnul din Spania, care a zis la notar că el a vândut-o și nu a dat-o furată. Asta este o făcătură, cineva a denunțat că ar fi furată și nu este așa.”, a spus Mihaela Popa.
În prezent, autoturismul respectiv nu figurează ca fiind furat nici pe site-ul Poliției Române și nici în baza de date europeană cu mașini furate stolencars24.eu.
Foto Ora de Sibiu
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!