Au fost prinși doi dintre cei trei suspecți din Dosarul Kreiner

Adrian Kreiner Sibiu
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Doi dintre cei trei suspecți că l-au tâlhărit și ucis pe omul de afaceri sibian Adrian Kreiner au fost prinși de autoritățile din Iralnda de Nord și Scoția.

Potrivit turnulsfatului.ro, Laurențiu Ghiță se afla în Scoția, în timp ce Marian Cristian Minae se afla în Irlanda de Nord, spun surse apropiate anchetei. 

”În urma cooperării polițienești internaționale, dintre autoritățile române și cele din Ungaria, Franța, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și Republica Irlanda, Poliția Română a localizat doi bărbați, ambii în vârstă de 35 de ani, bănuiți în cauză, pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, respectiv în Scoția și Irlanda de Nord.

Cei doi au fost depistați de partenerii externi, pe baza informațiilor oferite de Poliția Română.

În cauză, polițiștii au informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, cu privire la localizarea și depistarea celor doi, care a solicitat judecătorului de drepturi și libertăți devansarea termenului stabilit inițial, astfel că, pe numele bărbaților au fost emise mandate de arestare preventivă și, respectiv, mandate internaționale de arestare.

Ulterior, autoritățile române au transmis autorităților din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord mandatele internaționale de arestare, în vederea punerii în executare a acestora”, anunță IGPR.

Poliția Română continuă activitățile specifice, pentru localizarea celui de-al treilea bărbat, bănuit în cauză. Este vorba de Cosmin Costinel Zuleam.

În cursul nopții a fost admisă propunerea procurorilor și s-a decis arestarea preventivă a lui Cosmin Costinel Zuleam, Laurențiu Ghiță și Marian Cristian Minae, cei trei bărbați suspectați că l-au tâlhărit și ucis pe  omul de afaceri sibian Adrian Kreiner, anunță Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

 

 

Image