Familia Cioabă este în doliu. Fratele lui Ion Cioabă, primul "rege al romilor", și soția acestuia au murit luni, pe 30 martie, la Spitalul Județean din Sibiu.
„Soția lui este confirmată cu coronavirus, încă de sâmbătă seara. A avut coronavirus și cadrele medicale care au dus-o vineri cu salvarea sunt acum în izolare. Ea a fost intubată, am stat câteva zile, am așteptat, am crezut că își revine, dar în final a decedat. Între timp și sotul a fost internat, chiar cu o zi sau două înaintea femeii. Avea probeme medicale, făcea dializă. S-a agravat și starea lui și a murit azi dimineață (n.r.: luni). Era suspect”, a declarat, pentru Ora de Sibiu, Dorin Cioabă, autointitulat rege al romilor din România.
Ulterior, în cursul zilei de marți, a venit confirmarea infectării cu noul coronavirus și în cazul bărbatului, Gogu Mihuțescu, fratele lui Ion Cioabă.
După aflarea veștii, întreaga comunitate romă din Sibiu este în stare de panică, mai scrie sursa citată. Și asta pentru că mai multe persoane au intrat în contact cu cei doi, după ce aceștia au revenit din Turcia.
"Autoritățile nu fac nimic, nu a venit nimeni să îi întrebe… Ar trebui testați oamenii care au intrat în contact cu ei. Pentru că și ei au intrat, la rândul lor, în contact cu alții. Autoritățile ar trebui să facă o anchetă, să vadă de unde au plecat, să vadă pe cine izolează, pe cine internează. Avem cazul unei familii care se simte foarte rău, că a intrat în contact cu familia Mihuțescu. Au sunat la salvare și le-au zis că nu au ce să le facă. Plânge omul la telefon să îl interneze și nu se ia nicio măsură. De familie, nu mai zic. Nu le dau morții acasă, nu pot să îi înmormânteze cum trebuie. Le este teamă și lor pentru copiii lor", a mai povestit Dorin Cioabă, pentru Ora de Sibiu.
Sursa foto: oradesibiu.ro