O femeie de 38 de ani, diagnosticată cu cancer mamar, a fost operată într-o clinică privată din Sibiu cu ajutorul unui robot.
“Intervenţia de mastectomie bilaterală, realizată cu ajutorul sistemului robotic daVinci, este un pas important în direcţia minimizării traumelor chirurgicale. (…) Procedura include nu doar mastectomia completă, dar şi reconstrucţia mamară imediată, utilizând un implant prepectoral şi un sistem transcutanat de drenaj, conceput pentru a preveni complicaţiile, precum limfedemul. Pacienta acestei intervenţii de pionierat este o femeie în vârstă de 38 de ani, diagnosticată cu cancer mamar pe partea stângă şi purtătoare a unei mutaţii genetice ce impunea mastectomia bilaterală, inclusiv profilactică pe partea dreaptă", se arată într-un comunicat de presă, citat de AGERPRES.
Intervenţia a fost realizată de o echipă de medici coordonată de conf. univ. dr. Dan Eniu. Operaţia a durat aproximativ cinci ore, iar pacienta a necesitat doar două zile de spitalizare.
Pacienții Spitalului Urlați vor putea face GRATUIT, în următoarele săptămâni, anumite analize medicale
Premiera de la Sibiu deschide noi oportunităţi pentru chirurgia mamară minim invazivă în România.