Polițiștii au percheziționat locuința bărbatului din Timiș, care a fost reținut și audiat la Sibiu în cazul crimei omului de afaceri Adrian Kreiner. Anchetatorii bănuiesc că el i-a cazat pe cei trei atacatori. Cei trei făptași au fost identificaţi, însă ei nu au fost reţinuţi de anchetatori, existând posibilitatea ca aceştia să fi părăsit ţara.
Un bărbat a fost ridicat şi dus la audieri la Sibiu, în dosarul în care este cercetată moartea lui Adrian Kreiner
Anchetatorii au reușit să îi identifice pe atacatorii care au intrat în vila lui Adrian Kreiner din Sibiu și l-au omorât în bătaie. Este vorba despre trei bărbați din județul Dolj. Dar, chiar dacă au fost identificați, indivizii nu au fost prinși.
“S-a reușit identificarea celor 3 autori ai crimei de pe str. Moldoveanu. Sunt 3 barbati din Dolj. Până în prezent niciunul dintre ei nu a fost reținut. Este posibil să fi părăsit țara”, spune prim procurorul adjunct Mihaela Ruginosu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, potrivit Ora de Sibiu.
O serie de percheziții au avut loc, miercuri seară, în Dumbrăvița, județul Timiș, într-un apartament unde au locuit cei trei criminali după crimă. Un bărbat i-ar fi ajutat să se ascundă. Anchetatorii spun ca omul este “suspectat că a ajutat autorii cu găzduire si transport”.
„Cercetările continuă în cazul crimei de pe strada Moldoveanu din municipiul Sibiu. La acest moment urmărirea penală se desfăşoară `în rem`, nefiind începută urmărirea penală faţă de nicio persoană. A fost restrâns cercul suspecţilor, fiind înregistrate progrese în activitatea de identificare a celor trei autori. În continuare se lucrează pe mai multe planuri în vederea depistării şi tragerii la răspundere penală a infractorilor.
Procurorul criminalist ia în calcul mai multe variante în ceea ce priveşte mobilul crimei. (...) La acest moment există bănuiala că cei trei autori sunt cetăţeni români. În ceea ce priveşte imaginile video care circulă în spaţiul public reprezentând trei persoane purtând cagule, putem confirma că aceste imagini se regăseau deja la dosarul cauzei fiind luate în considerare în investigaţie", a transmis marți Parchetul Tribunalului Sibiu, potrivit HotNews.ro.
Cazul Adrian Kreiner: Criminalii ar fi cetățeni români
Omul de afaceri Adrian Kreiner, în vârstă de 50 de ani, a fost bătut şi jefuit în propria casă. Hoţii i-au furat ceasuri în valoare de 200.000 de euro, însă nu au luat şi bani, potrivit procurorilor. În casă mai erau iubita şi fiica omului de afaceri, care nu au fost lovite.