Un adolescent de 15 ani din judeţul Sibiu s-a electrocutat, luni, după ce a urcat în podul casei şi a intervenit asupra unui panou al reţelei de electricitate. A fost găsit inconştient de către echipajele medicale, fiind resuscitat, iar un elicopter SMURD l-a dus la Târgu Mureş.
”La data de 12 august, în jurul orei 11.20, prin apel 112, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că o persoană de sex masculin s-ar fi electrocutat, într-un imobil din localitatea Valchid, comuna Merghindeal. Din primele cercetări efectuate de către poliţişti s-a stabilit că, în cursul acestei zile, în jurul orei 11.20, un minor în vârstă de 15 ani, din localitatea Valchid, în timp ce se afla la domiciliu, s-ar fi deplasat în podul casei şi ar fi intervenit asupra unui panou al reţelei de electricitate, moment în care s-a electrocutat”, a transmis, luni, IPJ Sibiu potrivit news.ro.
Echipajele medicale l-au găsit pe minor în stare de inconştienţă, fiindu-i aplicate manevre de resuscitare la care minorul a răspuns. ISU Sibiu a precizat că băiatul a fost preluat de elicopterul SMURD şi transportat la spitalul din Tg. Mureş.
Foto News.ro.