Un tânăr de aproximativ 20 de ani a murit joi după ce acoperișul unei case părăsite din Apoș s-a prăbușit. În localția respectivă se mai aflau alte două persoane, una suferind o fractură la un picior, iar cealaltă neavând nevoie de îngrijiri medicale.
„Pompierii Stației Agnita intervin de urgență la ieșirea din localitatea Apoș la o casă părăsită, unde s-a prăbușit acoperișul. La fața locului au fost mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare și una de primă intervenție,” a anunțat Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu, potrivti turnulsfatului.ro.
Trei persoane se aflau în interiorul casei în momentul în care acoperișul s-a prăbușit. Din nefericire un bărbat de aproximativ 20 de ani a suferit leziuni incompatibile cu viața, medicul declarând decesul acestuia.
Un alt bărbat în vârstă de 41 de ani a suferit o fractură la picior, acesta fiind preluat de echipajul SMURD, urmând a fi transportat la spital. Cea de-a treia persoană nu are nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, cei trei nu erau persoane fără adăpost, ci făceau curat în zonă.
Amenzi de 1.200 de lei pentru refuzul de a plăti 40 de lei pentru microciparea animalelor de companie
foto ISU Sibiu/turnulsfatului.ro