Accident între un TIR şi un autocar în care se aflau 76 de ucraineni

Accident între un TIR şi un autocar în care se aflau 76 de ucraineni
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un copil şi un adult au fost răniţi într-un accident produs vineri noapte pe E 85, între un TIR şi un autocar în care se aflau 76 de persoane din Ucraina.

Un autocar în care se aflau 76 de ucraineni, între care 29 de copii, a intrat în coliziune cu un TIR, pe drumul european E 85, în localitatea băcăuană Dumbrava, informează G4Media.

Autocarul implicat în accident venea din Bulgaria şi se îndrepta către Ucraina.

Accident între un TIR şi un autocar, pe E 85

Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş, a declarat că accidentul s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar la faţa locului au fost trimise patru echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, precum şi un echipaj SMURD şi o echipă de descarcerare. „Echipajele medicale au preluat un adult şi un minor cu traumatisme minore”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

Pasagerii au fost preluaţi de un alt autocar, un microbuz de la ISU Bacău şi un microbuz de la ISU Neamţ şi au fost transportaţi până la Siret.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image