Zeci de polițiști și jandarmi au fost alertați nejustificat de către o tânără, în seara de Înviere, susțin autoritățile, într-un comunicat trimis duminică. Femeia de 25 de ani susținea că este sechestrată și revenea cu telefoane la 112 pentru a mai da detalii. Potrivit g4media.ro, ulterior depistării de către polițiști, tânăra le-a explicat acestora că, nu ar fi dorit ca părinții să cunoască locul unde se afla.
Comunicatul IPJ Bacău
La data de 15 Aprilie a.c., un apel la 112 a alertat forțele de ordine. O tânără a apelat SNUAU 112, sesizând că ar fi sechestrată, după care a întrerupt apelul telefonic, fără a oferi date suplimentare.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bacău au început imediat verificările în acest caz.
Au fost mobilizați zeci de polițiști de investigații criminale, ordine publică, rutieră, luptători pentru acțiuni speciale și jandarmi.
În timpul cercetărilor, tânăra revenea cu apeluri în care furniza nume și date personale false, inducând în eroare echipele investigative.
Totodată, aceasta ar fi afirmat că ar fi fost luată cu forța din gara din mun. Roman și transportată pe raza unei comune din județul Neamț, unde ar fi fost ținută într-un imobil, contrar voinței acesteia.
În urma activităților investigativ-operative, polițiștii au stabilit că, tânăra are 25 de ani, este din comuna Letea-Veche, iar în ziua sesizării, s-ar fi aflat la locuința concubinului acesteia, de pe raza comunei Traian.
Ulterior depistării de către polițiști, tânăra le-a explicat acestora că, nu ar fi dorit ca părinții să cunoască locul unde se afla.
Activitățile au fost realizate cu sprijinul Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Bacău.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Brigada Operațiuni Speciale Bacău.
Problema apelurilor false la 112 nu este una numai instituțională, ci a tuturor celor care la un moment dat, au nevoie de ajutor. Fiți responsabili când apelați 112! Poate acel timp ocupat de apeluri nejustificate, privează o persoană aflată în nevoie de ajutorul oamenilor legii.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto ilustrativ a1.ro.