Botoșani: Tânără mamă, acuzată de abandon de familie

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O tânără, în vârstă de 26 de ani, este audiată de Poliţia Botoşani, fiind acuzată că şi-a abandonat copiii într-o locuinţă, după ce nu a mai reuşit să achite chiria. Cei doi copii, de 4 şi 6 ani, au fost găsiţi singur, pe un câmp.
Copiii le-au povestit autorităţilor că au plecat de acasă sâmbătă, după ce au fost lăsaţi singuri acasă.
„Poliţiştii s-au sesizat din oficiu pentru comiterea infracţiunii de abandon de familie. Mama acestora a fost identificată, are 26 de ani şi este din comuna Băluşeni. Femeia a fost condusă la sediul poliţiei pentru audieri”, a declarat Maria Carp, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Botoşani Botosani, potrivit MEDIAFAX.Copiii, în vârstă de 4 şi 6 ani, au fost internaţi într-un centru pentru minori al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia a Copilului Botoşani, instituţie care, la rândul ei, a declanşat o anchetă în acest caz.

Image