Ministerul Sănătății a anunțat că, din cele 13 victime ale exploziei de la Dedeman Botoșani, patru sunt în stare gravă, două fiind chiar intubate. Între timp, reprezentanții centrului comercial au transmis un punct de vedere, făcând referire că deflagrația a avut loc în timp ce „o firmă externă autorizată desfășura lucrări la sistemul de alimentare cu gaz al magazinului”.
„În dimineața zilei de 7 iunie a avut loc o explozie la un centru comercial din municipiul Botoșani. Până în momentul de față s-au înregistrat 13 victime, dintre care 4 în stare gravă, doi dintre pacienți fiind intubați. Pacienții prezintă arsuri de diferite grade într-o proporție de 10-15%, localizate în partea superioară a corpului.
Doi dintre pacienții aflați în stare gravă vor fi transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Spiridon din Iași, iar doi la Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca), pe cale aeriană, transportul fiind asigurat de DSU.
Imediat dupa producerea incidentului, Ministrul Sănătății împreună cu Centrul Operativ pentru Situații de Urgență au luat legătura cu UPU Botoșani, Serviciul de Ambulanță Botoșani, precum și cu Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca) și Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Spiridon, pentru asigurarea cât mai rapidă a asistenței medicale pentru pacienții răniți”, a precizat Ministerul Sănătății în cursul zilei de vineri.
VIDEO 🎦 Explozie uriașă într-un magazin Dedeman. A fost activat planul roșu de intervenție
Reacția reprezentanților magazinului Dedeman:
„Astăzi, 7 iunie 2024, în jurul orei 10:30, în incinta magazinului Dedeman Botoșani, a avut loc o explozie urmată de un incendiu. În urma acestui incident regretabil, au rezultat persoane rănite, care au fost imediat transportate la spital. Restul persoanelor prezente în magazin în acel moment, clienți și angajați, au fost evacuați în siguranță, iar intervenția rapidă a echipelor de intervenție a permis stingerea incendiului într-un interval scurt de timp.
Menționăm că, în momentul exploziei, o firmă externă autorizată desfășura lucrări la sistemul de alimentare cu gaz al magazinului. Autoritățile investighează circumstanțele în care aceste lucrări ar putea fi asociate cu producerea exploziei.
De asemenea, subliniem faptul că magazinul Dedeman Botoșani respecta toate normele de siguranță, având toate autorizațiile și avizele necesare din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Funcționarea corectă a instalațiilor de protecție la incendiu a contribuit la limitarea proporțiilor acestui incident.
Prioritatea noastră este să asigurăm că toți cei afectați de acest incident primesc îngrijirea și suportul necesar. Colaborăm strâns cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru a investiga și stabili cauzele exacte ale exploziei și vom reveni cu informații oficiale în momentul în care toate anchetele vor fi finalizate.
Le mulțumim echipelor de intervenție pentru promptitudinea și profesionalismul de care au dat dovadă. Eforturile lor rapide au permis gestionarea eficientă a situației și transportarea imediată a persoanelor afectate la spital. Ne preocupăm să sprijinim recuperarea victimelor și vom pune la dispoziție toate resursele necesare în acest scop” este punctul de vedere transmis de compania Dedeman.