Primarul comunei Vorniceni, Toader Leampăr, de 57 de ani, a decedat joi după-amiază în condiţii revoltătoare. Acestuia i s-a făcut rău în timp ce era în Săveni cu câteva treburi administrative și a decis să apeleze la ajutorul cadrelor medicale de la Secţia Săveni a Spitalului Judeţean Botoşani, fostul Spital Orăşenesc Săveni.
Potrivit Botoșani.ro, a mers la spital unde spre surprinderea acestuia camera de gardă de la Săveni era închisă, medicii şi asistentele fiind în concediu iar pe secţia de medicină internă erau doar câţiva asistenţi, medicul fiind de asemenea în concediu.
Toader Leampăr şi-a sunat apropiaţii şi le-a spus că a fost consultat de o asistentă care i-a făcut un EKG şi i-a spus să stea liniştit că totul e bine. S-a ridicat şi a decis să plece să îşi continue activitatea, liniştit că totul era bine.
A apucat să facă doar câţiva paşi pe scările spitalului unde s-a prăbuşit inconştient.
Cadrele medicale şi infirmierii au sărit imediat în ajutor fiind apelat şi serviciul 112, pentru ca primarul să poată primi asistenţă medicală adecvată deşi se afla într-un spital.
La faţa locului a ajuns un echipaj cu asistent de la Ambulanţa Săveni iar de la Botoşani a fost trimis echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD, care insa nu a mai putut face nimic.
Sursă foto Botoșani.ro.