Un grup de ciclişti care au vrut să-şi înceapă săptămâna cu o plimbare în natură au ajuns să fie martorii unor scene desprinse parcă dintr-un film de groază. Oamenii au ieşit cu bicicletele pe un traseu aflat într-o pădure din marginea localităţii Corni. La un moment dat, însă, aceştia au descoperit o zonă unde pomii de pe marginea drumului erau „împodobiţi” cu cadavre ale unor păsări. Leşurile, legate cu sfori, erau agăţate la o înălţime destul de mare.
Potrivit monitorulbt.ro, la faţa locului a fost chemat un echipaj de poliţie. Pentru ca totul să fie şi mai bizar, în decurs de doar câteva minute de la sesizare şi până la sosirea oamenilor legii de la Botoşani, toate păsările au dispărut din copaci, deşi acestea erau atârnate la aproximativ cinci metri înălţime deasupra drumului.
Membrii echipajului din cadrul Poliţiei Animalelor ajuns la faţa locului au început să chestioneze oamenii din zonă, aceştia urmând să solicite, la faţa locului, şi un echipaj de criminalişti pentru a încerca să elucideze misterul păsărilor ucise asemeni unui ritual macabru.
„În cauză va fi întocmit un dosar penal pentru uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Botoşani.
Citește mai mult pe monitorulbt.ro.
Foto monitorulbt.ro.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!