Grenade descoperite în sediul unui fost CAP, în timpul lucrărilor de renovare

Grenade descoperite în sediul unui fost CAP, în timpul lucrărilor de renovare
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Mai multe grenade, care se presupune c-ar fi rămas de la programele de pregătire a gărzilor patriotice care se organizau înainte de 1989, au fost găsite miercuri în fostul sediu al Cooperativei Agricole de Producție din comuna botoşăneană Dobârceni. Elementele de muniție erau într-un vas cu apă şi au fost descoperite în momentul unor lucrări de renovare.

„Noi intenționăm să renovăm clădirea fostului CAP pentru a o transforma într-un sediu pentru cei de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență și în care să fie amenajate și câteva locuri de cazare, în cazul în care va fi nevoie pentru persoanele sinistrate. Am mers astăzi acolo să vedem cum se prezintă imobilul și am găsit grenadele respective. Erau vreo cinci sau șase, într-un vas plin cu apă. Erau ruginite și păreau a fi fără focos. Noi am anunțat poliția și urmau să fie ridicate”, a spus primarul comunei, Dorel Bunduc. citat de Monitorul de Botoşani.

A fost solicitată o echipă de pirotehnişti din cadrul ISU Botoșani pentru a stabili despre ce fel de muniție este vorba și pentru a ridica elementele în vederea distrugerii.

Image