Preotul acuzat că ar fi agresat, în timpul unei ore de religie, un elev de la şcoala din localitatea Baranca - comuna Cristineşti, din judeţul Botoşani, ar putea rămâne "fără binecuvântarea de a mai preda religie", a declarant purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB), Constantin Sturzu, pentru AGERPRES.
"Vom ţine cont atât de mărturia preotului, cât şi de ceea ce vor stabili autorităţile şi evident că, dacă lucrurile se confirmă chiar şi într-o mică măsură, părintele riscă să i se retragă binecuvântarea de a mai preda ora de religie, pentru că, chiar dacă dânsul susţine că preotul a fost provocat şi înţeleg că sunt mărturii că sistematic ar fi deranjat ora şi ar fi ameninţat pe preot în multe feluri, nu se justifică folosirea violenţei, chiar şi un simplu tras de urechi nu îşi are rostul. Este absolut regretabil şi inadmisibil, de a folosi violenţa chiar şi într-un grad foarte mic", a afirmat Sturzu.
Acesta a mai precizat faptul că elevul care susţine că ar fi fost agresat de profesorul de religie aparţine unui alt cult religios şi că acesta nu era implicat în lecţii la ora de religie ortodoxă.
"A rămas la ora de religie ortodoxă şi nu a fost implicat în niciun fel. Dânsul ieşea la tablă şi făcea ce vroia sau juca X şi 0 cu fratele sau un verişor din clasă. Efectiv făceau ce vroiau. Nu ţineau cont de rugămintea preotului de a sta liniştiţi, dar în niciun caz nu a fost vorba ca preotul să îl agreseze pentru că nu s-ar fi închinat", a spus Sturzu.
Incidentul va fi anchetat de Comisia de disciplină de la nivelul unităţii de învăţământ, sub monitorizarea Inspectoratului Şcolar Județean Botoșani, a declarant Gabriel Hârtie, inspector școlar general.
Cazul copilului de la Baranca este anchetat şi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), care a întocmit un dosar penal pe numele profesorului, care este şi preot.
Amintim faptul că agresiunea de la Şcoala Baranca a avut loc vineri, în timpul orei de religie. Mama copilului susţine că fiul său a fost tras puternic de ureche şi lovit cu capul de peretele clasei.
Foto cu caracter ilustrativ.