Sindicatul "Solidaritatea sanitară" din Botoşani solicită Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) şi Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani să reanalizeze codul de deces al asistentei medicale de 46 de ani, care a murit sâmbătă în spital la Iaşi, după ce a contactat noul coronavirus.
Potrivit AGERPRES, preşedintele Sindicatului "Solidaritatea sanitară", Daniel Bulboacă, s-a arătat revoltat de faptul că INSP a revenit şi a modificat, luni, cauza decesului în cazul asistentei Lenuţa Buta, "deoarece cazul a fost declarat vindecat cu două teste negative".
El susţine că, atâta timp cât cadrul medical de la Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" a stat timp de o lună la terapie intensivă ca urmare a stării grave generate de contactarea COVID-19, nu se poate ca autorităţile sanitare să susţină că decesul nu a survenit din cauza acestui virus.
La rândul său, şefa Secţiei de boli infecţioase, Valentina Morcov, susţine că este nedrept ca decesul asistentei de 46 de ani să fie pus pe seama altei boli decât coronavirus.
"Pacientul nu s-a externat la domiciliu vindecat şi a murit după aceea. A murit la câteva zile de la negativare, dar încă era internat în spital şi a murit din cauza afectării pulmonare în infecţia cu coronavirus", a declarat Valentina Morcov.
Potrivit botosaneanul.ro, astăzi, la ora 12:00 angajați din spitale au ținut un moment de reculegere pentru Lenuța Buta, asistenta de 45 de ani, care a decedat la sfârșitul săptămânii trecute.
Sursă foto botosaneanul.ro.