Un bărbat și-a cumpărat permis de conducere cu 100 euro pentru a ajunge la Botoșani

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un bărbat și-a cumpărat un permis de conducere cu 100 de euro și s-a urcat la volanul unui Audi, încercând să intre în Botoșani, prin Vama Stânca.

Potrivit botosaninews.ro, în data de 02 octombrie a.c., în jurul orei 10.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autoturism marca Audi, cetățeanul moldovean B.M., în vârstă de 31 de ani. Reprezentanții Poliției de Frontieră au declarat că bărbatul a prezentat la control un permis de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, care nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unuia autentic, existând suspiciuni că ar fi fals.

Bărbatul a declarat că permisul de conducere i-a fost suspendat de către autorităţile din Cehia pentru depăşirea vitezei legale şi a procurat documentul prezentat la control în schimbul sumei de 100 de euro, fără a avea cunoştinţă că ar fi fals. Potrivit sursei citate, în cauză se efectuează acum cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals, uz de fals și de fals privind identitatea.

Sursă foto botosaninews.ro.

Image