Copila a născut acasă, în secret, iar bebeluşul a murit după ce a rămas fără aer în timpul naşterii.
Potrivit botosaninews.ro, nefericitul eveniment a avut loc sâmbătă dimineață, în localitatea Hlipiceni. Minora a ascuns sarcina de părinți, iar în momentul în care i-a venit sorocul a încercat să nască fără știrea acestora.
Comportamentul ciudat a fost observat de mama fetei, care la un moment dat a intrat în camera acesteia și a văzut între picioarele fetei trupul pe jumătate ieşit al bebelușul.
Femeia a încercat să îl scoată cu totul, însă nu a reuşit, drept pentru care a sunat imediat la 112.
La fața locului a fost direcționat un echipaj cu medic, însă bebelușul nu a mai putut fi salvat.
Potrivit cadrelor medicale, decesul a survenit cel mai probabil în urma asfixiei mecanice.
Și oamenii legii au deschis anchetă în acest caz.
Imagine cu caracter ilustrativ.