Unic în România: La Darabani a fost desființată Poliția Locală!

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Aleșii locali dărăbăneni au votat în cadrul ultimei ședințe ordinare de Consiliu Local reorganizarea aparatului de specialitate al primarului și aprobarea organigramei și statului de funcții al personalului din cadrul Primăriei orașului Darabani, care a inclus înființarea și reorganizarea unor compartimente, dar și desființarea Poliției Locale.

”În vederea eficientizării cheltuielilor administrative și operativității aparatului de specialitate al primarului orașului Darabani, deoarece o parte a personalului Poliției Locale Darabani, pentru funcția și autoritatea ce o dețin, nu se bucură de respectul cuvenit din partea cetățenilor, datorită unor manifestări ale acestora din timpul serviciului cât și în timpul liber care aduc atingere prestigiului autorității publice în care își desfășoară activitatea, Serviciul Poliție Locală se desființează” se arată în raportul de aprobare al primarului Liviu Hrimiuc, citat de botosani.ro.

”A fost o inițiativă a conducerii Primăriei, toată Poliția Locală s-a reorganizat. Angajații au fost redistribuiți pe alte posturi astfel încât să eficientizăm munca lor pentru oraș. Nu-și pierde nimeni postul” a declarat viceprimarul orașului Darabani, Alin Gîrbaci.

Sursă foto botosani.ro.

Image