Au depus la CEC contravaloarea unui apartament. Au primit înapoi 10 lei

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Înainte de Revoluţie, în anul 1989, Constantin Nuţa a reuşit să depună la CEC suma de 85.000 lei. La acea dată suma reprezenta contravaloarea unui apartament. Și a stat liniştit convins fiind că are nişte bani puşi deoparte pentru zile negre.

Sentimentul de siguranţă l-a părăsit brusc în 2009, când a vrut să scoată banii depuşi şi a aflat că are de luat doar 10 lei! “Am făcut o cerere către conducerea CEC Bank, să mi se dea banii pe care îi aveam pe cele şapte librete. Mi s-a răspuns că, la reforma monetară din 2005, prin transformarea leului vechi în cel nou, valoarea monedei s-a micşorat de 10.000 de ori, motiv pentru care cele 7 librete însumează acum, cu tot cu dobândă, 10,8 lei”, a declarat Constantin Nuţa, potrivit stireadeiasi.ro.

Şocat de ce i se întâmplă, omul a mers în instanţă. Zilele trecute, după trei ani de procese, magistraţii de la Tribunalul Iaşi au decis în mod definitiv şi irevocabil să respingă cererea formulată de familia Nuţa şi să nu acorde nici un leu despăgubiri.

Judecătorii au considerat că funcţionarii de la CEC au stabilit în mod corect suma pe care trebuie să o acorde familiei Nuţa, pentru depozitul făcut în anul 1989.

Credit foto RomaniaTV.

 

Image