DNA l-a trimis în judecată pe preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe, într-un dosar de angajări nelegale

DNA l-a trimis în judecată pe preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe, într-un dosar de angajări nelegale
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi a fost trimis în judecată de DNA într-un dosar de angajări nelegale (Foto: Facebook CJ Iaşi)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Procurorii DNA Iaşi i-au trimis în judecată pe preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, fostul ministru Costel Alexe, şi doi subalterni, într-un dosar de angajări nelegale.

Toţi cei trei inculpaţi sunt cercetaţi în libertate. Costel Alexe, fost ministru al Mediului, este trimis în judecată pentru două infracțiunii de abuz în serviciu, dintre care una în formă continuată, potrivit unui comunicat de presă transmis marţi de Direcţia Naţională Anticorupţie.

În acelaşi dosar de angajări nelegale au mai fost trimişi în judecată Radu-Gabriel Apetrei, șef Serviciu resurse umane și salarizare din cadrul Consiliului Județean Iași, sub aspectul săvârșirii a două infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, din care una în formă continuată, şi respectiv Vlad-Corneliu Babă, consilier la cabinetul președintelui CJ, detașat ca director interimar al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte din care una în formă continuată), instigare la infracțiunea de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, cu scopul obținerii unui folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la infracțiunea de uz de fals.

Angajări nelegale în subordinea CJ Iaşi

Procurorii DNA susţin că preşedintele Consiliului Judeţean şi-ar fi detaşat prin dispoziţie consilierul personal pe postul de director al unei instituţii de cultură, deşi acesta nu întrunea condiţiile legale. EI mai reclamă şi că, ulterior, Costel Alexe ar fi iniţiat o hotărâre prin care a simplificat condiţiile de participare la concursul pe post, astfel încât aceeaşi persoană a putut participa la concurs, devenind titular pe post, cu toate că, potrivit anchetatorilor, din nou nu întrunea toate condiţiile impuse de lege pentru o funcţie de acel gen.

"În urma modificărilor aduse în mod ilegal, inculpatul Babă Vlad-Corneliu ar fi putut participa la concursul organizat în perioada iunie – iulie 2021, l-ar fi promovat, iar printr-o dispoziție a inculpatului Alexe Costel, din 10 septembrie 2021, ar fi fost numit pe funcția de manager al Școlii Populare de Arte «Titel Popovici» Iași pe o perioadă de 5 ani. În demersurile sale, inculpatul Alexe Costel ar fi beneficiat de ajutorul inculpatului Apetrei Radu-Gabriel care, în calitatea menționată mai sus, ar fi întocmit documentațiile aferente emiterii dispozițiilor de detașare și de prelungire a acesteia și cele aferente inițierii și elaborării proiectului de hotărâre. Faptele descrise ar fi produs un prejudiciu bugetelor Consiliului Județean Iași și Școlii Populare de Arte «Titel Popovici» Iași în sumă totală de 143.587 lei, reprezentând suma remunerațiilor încasate de către inculpatul Babă Vlad-Corneliu în baza contractului de management interimar, dar și vătămarea intereselor legitime ale celor două instituții ca urmare a numirii la conducerea școlii a unui manager care nu îndeplinea condițiile legale de ocupare a acestei funcții de conducere", susţin procurorii DNA.

"După obținerea postului în urma demersurilor de mai sus, inculpatul Babă Vlad-Corneliu ar fi intervenit pe lângă subalternii săi pentru obținerea, de către două persoane, a unor posturi în cadrul instituției pe care o conducea", mai menţionează DNA.

Celelalte persoane implicate au încheiat cu procurorii anticorupție acorduri de recunoaștere a vinovăției, mediatizate prin comunicatul nr. 520/VIII/3 din 8 iunie 2022 al DNA. Consiliul Județean Iași și Școala Populară de Arte „Titel Popovici” Iași au comunicat procurorilor anticorupție că nu se constituie părți civile în procesul penal.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image