Doi medici rezidenți de la același spital au murit în decurs de două săptămâni

doi medici rezidenți iași
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Cazurile celor doi medici, aparent fără legătură directă, aduc în prim plan probleme grave legate de epuizarea profesională, stresul cronic, dar și lipsa unui sistem de sprijin psihologic pentru personalul medical tânăr.

Doi medici rezidenți de la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași au murit la distanță de două săptămâni unul față de celălalt, relatează Ziarul de Iași. Vineri, 28 martie 2025, George Ștefan Tilă, 31 de ani, originar din Bârlad, județul Vaslui, aflat în ultimul an al rezidențiatului, s-a stins din viață în timp ce se afla acasă. Pe 13 aprilie, doar două săptămâni mai târziu, Emanuel Mirel Luca, în vârstă de 28 de ani și rezident în anul IV în aceeași secție, a fost descoperit decedat în apartamentul său din Iași. 

În primul caz, surse citate de Ziarul de Iași au dezvăluit că tânărul suferea de o afecțiune medicală pre-existentă care i-a grăbit sfârșitul.

La al doilea, a existat suspiciunea unui infarct, dar primele rezultate ale autopsiei ar fi arătat leziuni la nivel pulmonar, care puteau fi produse în urma unor infecții respiratorii severe. 

„Pe noi ne tulbură foarte, foarte tare această tragedie. Voi încerca să identific dacă este o cauză de stres suplimentar, dar stresul e în fiecare secundă. La Gastroenterologie mai mult, fiindcă e un număr mult mai mare de pacienți față de alte secții din spital. Așa este dintotdeauna și e în toate spitalele din țară. Ne intimidează pe toți – cât mai putem pune pe cineva la muncă, mai mult sau mai puțin, după ce s-a întâmplat?”, a declarat pentru Ziarul de Iași dr. Anca Trifan, șefa Institutului de Gastroenterologie și Hepatologie.

 

Image