Medicii de la Spitalul de Pediatrie "Sf. Maria" din Iași, rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire ale bebeluşului cu COVID-19

Medicii de la Spitalul de Pediatrie "Sf. Maria" din Iași, rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire ale bebeluşului cu COVID-19
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Medicii de la Spitalul de Pediatrie "Sf. Maria" din Iaşi sunt rezervaţi în privinţa bebeluşului transferat de la Spitalul Judeţean Suceava în stare gravă din cauza noului coronavirus.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului "Sf. Maria", dr. Lucian Cernahovschi, a declarat pentru AGERPRES că bebeluşul, o fetiţă de şase săptămâni, a fost transferată în cursul nopţii de duminică spre luni de la Spitalul Judeţean Suceava deoarece are COVID-19.

"Din păcate, sugarul a venit de la Suceava pozitiv la noul coronavirus. Se menţine starea generală extrem de gravă, în continuare este ventilată mecanic, cu suport electromecanic, cu suport electro-cardiac. Are o stare generală extrem de gravă. Nu are alte afecţiuni anterioare, dar în contextul bolii a făcut şi un tromboembolism pulmonar mai complicat. Prognostic rezervat", a precizat dr. Cernahovschi.

Potrivit sursei citate, mama copilului este şi ea pozitivă la SARS-CoV-2, dar este asimptomatică.

 

Sursă foto romedic.ro.

 

Image