O femeie de 67, din Iași, a fost înșelată cu 6.000 de euro de mai multe persoane necunoscute, care au convins-o să le trimită bani. Acestea au creat conturi false de Facebook și au convins-o pe femeie, medic ieșit la pensie, că vor să vină în România să investească în cercetarea medicală.
Femeia a fost abordată pe Facebook de mai multe persoane care i-au spus că au nevoie urgent de bani pentru a debloca niște conturi.
Potrivit unor surse din anchetă, citate de stireadeiasi.ro, cei care au contactat-o i-au spus femeii, cadru medical ieșit la pensie, că sunt investitori în domeniul medical și că vor să vină în România pentru a dezvolta proiecte de cercetare, dar banii pentru investiții ar fi blocați în conturi, iar pentru a-i debloca au nevoie de alți bani.
„Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, începând cu luna mai 2018, prin intermediul unei rețele de socializare, o femeie de 67 de ani ar fi intrat în contact cu persoane necunoscute, care în discuţiile purtate s-ar fi prezentat sub diferite identităţi şi profesii nereale și ar fi indus-o în eroare în scopul de a le remite bani. Astfel, în luna octombrie 2018, femeia ar fi virat 6.000 de euro în contul unui bărbat, de 32 de ani”, a declarat Ioana Bîlea, purtător de cuvânt al IPJ Iași.
Unul dintre cei care au înșelat-o pe femeie a fost identificat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în București.
În urma unor perecheziții acesta a fost reținut și dus la audieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași.
Bărbatul de 32 de ani, care potrivit unor surse din anchetă ar fi nigerian, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, iar ancheta continuă în acest caz.
Sursă foto playtech.ro.