Un ieșean a primit o condamnare de 4 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat concubina în zona genitală, suspectând-o că îl înșală cu alți bărbați.
Un cioban a scăpat ieftin după ce şi-a înjunghiat iubita, din gelozie. Crezând că aceasta abia aşteaptă să-l vadă plecat, a sunat întâi la Poliţie pentru a anunţa posibilul adulter. Nervos că poliţiştii nu au sărit imediat să-i apere onoarea, s-a hotărât să ia problema în propriile mâini. S-a întors val-vârtej acasă, constatând că iubita era plecată. Când aceasta s-a înapoiat, bărbatul nu a mai aşteptat lămuriri, înjunghiind-o în zona genitală.
Atacul a avut loc în 2019, după o ceartă domestică. Femeia a fugit la o vecină, iar ulterior, cum niciuna nu avea un telefon disponibil, a rugat un trecător să sune la 112. Rana s-a vindecat după două săptămâni.
Bărbatul care şi-a înjunghiat concubina, condamnat la 4 ani de închisoare
Bărbatul, care şi-a recunoscut fapta, a primit o condamnare la patru ani de închisoare. Sentinţa, relativ uşoară, aplicată de Tribunal a fost atacată de procurori, dar fără succes. În plus, Tribunalul a decis ca bărbatul să îi plătească victimei sale 8.000 de lei drept daune morale şi să nu se mai apropie de ea timp de 3 ani după executarea pedepsei, relatează Ziarul de Iaşi.
Sentinţa de fond a fost atacată cu apel atât de procurori, cât şi de inculpat. Procurorii au apreciat că pedeapsa este prea uşoară, fiind situată sub minimul legale de 5 ani de închisoare. De cealaltă parte, bărbatul a cerut din nou schimbarea încadrării juridice şi aplicarea unei pedepse mai uşoare. Ambele contestaţii au fost respinse de magistraţii Curţii de Apel, mai arată sursa citată. Ei au arătat că, în cazul recunoaşterii faptei, pedeapsa pentru tentativă la omor pleacă de la 3 ani şi 4 luni de închisoare, sentinţa Tribunalului fiind corectă, mai ales că bărbatul nu avea antecedente penale.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!