La Spitalul pentru copii “Sfânta Maria” din Iaşi s-au prezentat, în perioada 30 decembrie 2024 – 5 ianuarie 2025, 18 copii răniţi de petarde.
“De pe 30 decembrie 2024 şi până în prezent s-au prezentat 18 pacienţi cu vârste între 11 şi 17 ani, cu arsuri şi traume de mână sau faciale cauzate de petarde”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului “Sf. Maria” Iaşi, dr. Cătălina Ionescu, potrivit Agerpres.
O fată de 14 ani nu s-a mai întors acasă. Mama ei a anunțat dispariția
Din păcate, printre aceşti copii au fost şi unii cărora explozia petardelor le-a amputat degetele sau chiar palma.
Un băiat în vârstă de 11 ani s-a ales cu arsuri de gradul I-II la nivel facial, cervical şi al mâinilor, în timpul exploziei unei petarde peste care a turnat benzină.