Poliţia are un suspect principal în cazul dublului asasinat de la Iaşi, unde doi studenţi au fost găsiţi ucişi şi arşi parţial. Suspectul, care are 20 de ani, e dat în urmărire generală, existând informaţii că ar fi putut să părăsească ţara imediat după crimă.
Polițiștii încearcă să dea de urma unui tânăr de 20 de ani, dar există suspiciuni că a plecat deja din România. Mai mult, chiar în noaptea crimei, acesta s-ar fi dus la spital pentru că era tăiat la mână, relatează Realitatea TV. O persoană suspectată că i-ar fi asasinat pe cei doi tineri ale căror trupuri au fost descoperite vineri noaptea, un cetăţean marocan şi o fată din comuna Miroslava, a fost la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Sf. Spiridon, din Iaşi, pentru a primi îngrijiri medicale.
Suspectul a ajuns la spital, cu o tăietură la mână
Coordonatorul UPU de la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, Diana Cimpoeşu, a informat că, în data de 9 decembrie, s-a prezentat un tânăr cu nume străin, care avea o plagă tăiată la mâna dreaptă.
Potrivit sursei citate, acesta a fost tratat în urgenţă la clinica de Chirurgie Plastică. După ce a primit îngrijirile de specialitate, bărbatul a plecat acasă cu recomandări de îngrijire.