UPDATE:Tânăr găsit împuşcat în Parcul Copou

UPDATE:Tânăr găsit împuşcat în Parcul Copou
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un tânăr a fost găsit mort în parcul Copou din municipiul Iaşi, luni dimineaţă, după ce s-ar fi împuşcat, poliţiştii efectuând cercetări în acest caz.

"În această dimineaţă, în jurul orei 6,00, poliţiştii Secţiei nr. 2 Poliţie Iaşi au fost sesizaţi de către o persoană cu privire la faptul că, în parcul Copou din municipiul Iaşi, a observat un tânăr decedat, lângă acesta fiind o armă. Poliţiştii efectuează verificări în vederea stabilirii situaţiei de fapt", au anunțat reprezentanţii IPJ Iaşi potrivit AGERPRES.



Prof.univ.dr Diana Cimpoeşu, coordonatorul SMURD Iaşi şi coordonator al UPU de la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi, a declarat că tânărul, de aproximativ 25 ani, are plagă împuşcată în extremitatea cefalică, un pistol fiind găsit lângă el.

"La locul solicitării a fost trimis echipajul TIM. S-a găsit pacient cu leziuni incompatibile cu viaţa, fără indicaţie de resuscitare", a declarat Diana Cimpoeşu.

UPDATE:
Potrivit ziaruldeiasi.ro, persoana decedată, care avea 25 de ani, ar fi de profesie poliţist, susţin anchetatorii după primele cercetări efectuate. Bărbatul a ajuns la Iaşi la volanul mașinii de Poliție pe care o avea în dotare. Autoturismul a fost identificat de poliţişti pe o stradă din apropierea parcului. Corpul a fost luat de la fața locului și transportat de la Institutul de Medicină Legală pentru necropsie. Bărbatul decedat în parcul Copou se numeşte Andrei Axinte. El era încadrat poliţist la postul Leorda-Dorohoi.

Foto ziaruldeiasi.ro

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!   

Image