Descoperire remarcabilă: Mormânt vechi de cel puţin 2.500 de ani, descoperit într-o zonă împădurită

Descoperire remarcabilă: Mormânt vechi de cel puţin 2.500 de ani, descoperit într-o zonă împădurită
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un mormânt vechi de cel puţin 2.500 de ani a fost descoperit, recent, de arheologii Complexului Muzeal Naţional Neamţ, în localitatea Dobreni, a declarat, sâmbătă, responsabilul cercetării, dr. Vasile Diaconu.

Descoperirea a venit pe fondul cercetărilor realizate la o movilă funerară, cunoscută în limbajul de specialitate drept tumul. Mai multe astfel de structuri au fost observate într-o zonă împădurită de pe teritoriul localităţii Dobreni, de către arheologul dr. Alexandru Gafincu.

Cu scopul de a stabili momentul cronologic când au fost ridicaţi aceşti tumuli, s-a realizat o săpătură într-o movilă funerară, specialiştii reuşind să obţină o serie de informaţii ştiinţifice extrem de valoroase.

În interiorul acestuia a fost identificată o groapă de formă aproximativ rectangulară, care avea într-un colţ un vas de lut, de mici dimensiuni, dar foarte friabil.

În partea opusă a gropii au fost identificate resturi de oase umane arse, precum şi câteva piese mai deosebite din bronz. Este vorba de capete de ace în formă de elice şi de o posibilă fibulă.

Totodată, au fost identificate şi resturi ale unor mărgele de mici dimensiuni, realizate, cel mai probabil, din chihlimbar.

Pe baza tipologiei pieselor de bronz, dr. Vasile Diaconu a precizat că se poate afirma că acel mormânt de incineraţie aparţine unui interval cronologic cuprins între secolele V-III Î.Hr. sau poate chiar mai devreme.

"Ne aflăm în faţa unei descoperiri arheologice foarte valoroase, care ne-a pus răbdarea la încercare. Nu este deloc simplă cercetarea manuală a unui tumul, iar până în ultima zi nu am găsit prea multe elemente de inventar care să ne permită o încadrare cronologică a acestui monument funerar. De fapt, în perimetrul unde am făcut cercetarea există mai multe astfel de movile care, cel mai probabil, ascund înmormântări din vremuri antice. Este surprinzătoare prezenţa acelor capete de ace în formă de elice, pentru că sunt piese rare la răsărit de Carpaţi şi mai ales că, până în prezent, pe teritoriul judeţului Neamţ, nu se cunosc astfel de descoperiri", a declarat, pentru AGERPRES, dr. Vasile Diaconu.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!   

 

Image