Descoperire șocantă în Piatra-Neamț. Trupul fără viață al unui nou-născut a fost găsit într-un tomberon.
Potrivit stiri-neamt.ro, din primele informații, o persoană fără adăpost care căuta prin gunoaie a găsit, ieri dimineață, în jurul orei 10:00, trupul unui bebeluș nou-născut (o fetiță) într-un tomberon din zona cartierului 1 Mai, pe strada Iulian Antonescu.
Cadavrul a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cu exactitate a cauzelor care au dus la deces.
Ancheta a fost preluată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.
În cazul în care medicii vor descoperi că pruncul a fost născut viu și mama i-a curmat viața, femeia ar putea primi șapte ani de pușcărie pentru pruncucidere sau chiar 20 de ani pentru omor.
Imagine cu caracter ilustrativ.