Un bărbat în vârstă de 76 ani a rămas încarcerat după ce a intrat cu maşina într-un cap de pod, în urma unei înţepături de albină.
Incidentul s-a petrecut pe o stradă din municipiul Piatra-Neamţ, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, citat de AGERPRES.
Pompierii au intervenit la faţa locului cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD TIM cu personal medical.
"Cu ajutorul echipamentelor specifice din dotare, pompierii au extras din interiorul maşinii un bărbat în vârstă de aproximativ 76 ani. Persoana a fost preluată de echipajul medical SMURD TIM în stare de conştienţă, ulterior fiind transportată la spital", a transmis ISU Neamţ.
Femeia acuzată că a mușcat un copil pe o plajă din Năvodari se apără: „Eu am alergat după el să îl prind, să îl duc părinților. Nu sunt o nebună”
Bărbatul ar fi pierdut controlul volanului după ce a fost înţepat de o albină.
Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
Foto cu caracter ilustrativ