Compania Thermonet SRL Suceava a anunțat că în următoarele două săptămâni va executa o serie de lucrări de modernizare ale sistemului centralizat. Din acest motiv, furnizarea apei calde va fi întreruptă în perioada 15-21 iulie în cartierul Burdujeni și în perioada 15-28 iulie 2019 în celelalte cartiere din oraș.
Lucrările programate constau în montarea a patru vane de sectorizare pe magistrala Burdujeni, două vane pe magistralele 1 și 2 în zona Cuptorului de Aur de la Piața Mare, șase vane pe rețelele de agent termic primar care alimentează punctele termice Colegiul Tehnic Alimentar, TRC și Zamca 3 și o vană pe rețeaua de agent termic primar din zona Competrol, relatează Realitatea de Suceava. În afară de aceste lucrări, în această perioadă, se continuă în punctele termice curățarea mecanico-chimică a schimbătoarelor de căldură, a mai anunţat operatorul.
„După lucrările de sectorizare a rețelelor de agent termic primar, efectele avariilor apărute în sistem vor putea fi restrânse în zone mai reduse și în același timp va scădea și timpul de intervenție pentru remedierea lor”, a precizat Mugur Corlățan, directorul general al Thermonet Suceava.