Inspectori ai Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava s-au deplasat de urgență, marți, la Gura Humorului, însoțiți de polițiști și jandarmi, după ce s-a primit informația că un bărbat confirmat cu Covid-19, care a murit în Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, a fost scos de familie din sicriul sigilat și din sacii în care se pun corpurile neînsuflețite ale persoanelor care au avut Covid-19, pentru a fi privegheat după ritualul unei înmormântări normale.
Potrivit monitorulsv.ro, bărbatul care a murit avea 41 de ani și este din Gura Humorului. În urma anchetei efectuate de inspectorii DSP la fața locului, directorul instituţiei, dr. Dinu Sădean, a declarat că soția celui decedat a ridicat luni corpul neînsuflețit de la morga spitalului și și-a asumat prin semnătură că va respecta toate regulile sanitare prevăzute pentru înhumarea persoanelor care au fost infectate cu noul coronavirus. Pe certificatul de deces al bărbatului scrie că acesta a avut pneumonie Covid-19, insuficiență respiratorie severă și că a murit în urma stopului cardio-respirator. Familia, însă, a susținut că omul a murit de cancer.
La înmormântare au participat aproximativ 100 de persoane din comunitate.
Rudele decedatului n-au vrut sub nici o formă să recunoască faptul că au umblat la sicriu, însă judiciariștii ar fi demonstrat fără tăgadă că asta a fost situația.
Pentru ca lucrurile să nu degenereze, la fața locului au fost mobilizați polițiști de la acțiuni speciale și jandarmi.
Pentru încălcarea regulilor sanitare soția celui decedat a fost amendată de DSP cu 10.000 de lei, cu posibilitatea să plătească 5.000 de lei în 15 zile, iar poliția i-a făcut dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, cercetările urmând a fi continuate sub coordonarea unui procuror.
Pentru cinci rude care erau la priveghi s-a dispus măsura autoizolării la domiciliu pentru 14 zile și urmează a fi verificate de poliție dacă respectă dispoziția, DSP Suceava continuând ancheta epidemiologică pentru a se stabili dacă există și alți contacți.
Imagine cu caracter ilustrativ, Digi24.