Bărbat reținut pentru violență în familie după ce soția sa, mamă a trei copii, a încercat să se sinucidă, intrând cu mașina într-un parapet

violență în familie
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un caz mai puțin obișnuit este instrumentat de polițiștii suceveni din Șcheia. Totul a pornit de la un accident rutier care s-a dovedit a fi, de fapt, o tentativă de sinucidere a unei femei disperate după bătaia pe care o luase de la soțul ei. Cercetările sunt derulate acum sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

 

În dimineaţa zilei de 12 decembrie, o femeie de 27 ani din comuna Ilişeşti a condus autoturismul pe DN 17, dinspre Ilişeşti spre Suceava, iar din motive iniţial necunoscute, a pierdut controlul asupra vehiculului şi a intrat într-un parapet metalic. Femeia, care era singură în maşină, a fost rănită, iar autoturismul a fost avariat. Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l. De asemenea, acesteia i-au fost recoltate şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, relatează News.ro.

Ca după orice astfel de eveniment, polițiștii au demarat cercetări, pentru vătămare corporală din culpă. Numai că ancheta a scos la iveală, rapid, un adevăr dureros. Nu fusese vorba despre un accident, ci despre o tentativă de sinucidere. Oamenii legii au aflat și ce a împins-o pe tânără la acest gest disperat.

”Din primele verificări poliţiştii au avut suspiciuni cu privire la modul de producere a accidentului rutier şi natura evenimentului în sine, lipsa urmelor de frânare şi starea psihofizică a femeii determinându-i să lărgească spectrul cercetărilor”, a arătat IPJ Suceava, potrivit sursei citate.

Ulterior, poliţiştii au stabilit că femeia, mama a trei copii minori, a avut un conflict cu soţul în seara precedentă, fiind inclusiv agresată fizic. Pe fondul stării emoţionale, femeia a încercat să îşi taie venele în acea dimineaţă, dar nu a reuşit să facă acest gest, iar apoi s-a urcat în maşină şi a provocat evenimentul rutier cu intenţii suicidale, relatează News.ro.

Odată ce aceste detalii au ieșit la iveală, prin ordonanţa organelor de cercetare penale ale poliţiei judiciare s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de soţul femeii pentru violenţă în familie. Bărbatul a fost audiat, iar apoi reţinut. Potrivit presei locale, soțul agresor a fost pus în libertate, sub control judiciar, cu obligații și restricții, fiindu-i interzis să se apropie de femeie.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Foto cu caracter ilustrativ

Image