Coronavirus/Suceava: Nuntă cu 150 de participanţi, oprită de poliţişti la un restaurant al lui Ştefan Mandachi

Coronavirus/Suceava: Nuntă cu 150 de participanţi, oprită de poliţişti la un restaurant al lui Ştefan Mandachi
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O nuntă cu aproximativ 150 de invitaţi organizată la o sală de evenimente din Suceava a fost oprită de poliţişti şi au fost aplicate amenzi în valoare de 14.000 de lei, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, potrivit AGERPRES.

Sâmbătă seara, peste 200 de poliţişti şi jandarmi au acţionat alături lucrători ISU şi specialişti din cadrul DSP Suceava şi DSVSA Suceava în cadrul acţiunilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2, iar acţiunile s-au concentrat pe zonele cu incidenţă ridicată de infectare, dar şi pe cele cu aglomerări de persoane şi în staţiunile turistice.

În cadrul acţiunilor au fost obţinute date şi informaţii cu privire la organizarea unui eveniment privat, respectiv o nuntă, cu participarea a circa două sute de persoane într-un restaurant de pe raza municipiului Suceava.

La faţa locului au fost direcţionate forţe de poliţie şi jandarmerie, fiind identificate aproximativ 150 de persoane care participau la o nuntă. Au fost aplicate 154 de sancţiuni contravenţionale cu avertisment, dar şi pecuniare în valoare de 14.000 lei atât administratorului unităţii economice, cât şi organizatorilor şi participanţilor pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind interdicţia de organizare a evenimentelor private.

Potrivit sursei citate, Ştefan Mandachi, proprietarul locaţiei, a reacţionat pe o reţea de socializare afirmând că toţi cei responsabili vor fi demişi, dacă nu au respectat legea, dar a precizat că, din imaginile de pe camerele de supraveghere, nu se vede mirele, mireasa, formaţia, DJ-ul. Potrivit acestuia, hotelul are trei restaurante care sunt deschise conform legii, pentru a putea servi clienţii.

"Aşa cum au constatat şi organele de control, restaurantul era ocupat la 26%, cu respectarea distanţelor legale. Când voi ajunge la Suceava, pot pune la dispoziţia tuturor imaginile, întrucât sunt în spaţiu public. Din imagini veţi putea observa singuri, cu uşurinţă că nu exista nici formaţie, nici muzică, nici DJ, niciun sunet, niciun dans, nici mire, nici mireasă şi se pot vedea respectarea cu sfinţenie a tuturor măsurilor de distanţare", a susţinut Ştefan Mandachi.

Sursa foto Digi24.

Image