Doi copii în stare gravă după ce au fost intoxicați cu fum în urma unui incendiu

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Doi copii cu vârste de un an şi jumătate și doi ani şi jumătate au ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Suceava după ce au fost intoxicați cu fum într-un  incendiu izbucnit în locuința lor din orașul Salcea.

Incidentul s-a produs marți după-amiază, în jurul orei 16.00, în orașul Salcea din județul Suceava. Un incendiu a izbucnit într-una din camerele unei locuințe. Copilul mai mare ar fi răsturnat un suport pentru uscat hainele peste un termoșemineu cu lemne. Hainele au ars mocnit, dar au degajat cantități mari de fum, relatează Realitatea de Suceava. Incendiul a fost stins de vecini până la sosirea pompierilor, iar din locuință au fost evacuați cei doi minori.

Fetiţa de un an și jumătate se afla în stop cardio-respirator. Personalul medical a efectuat manevre de resuscitare și a reușit să o facă pe micuță să respire din nou. Copilul de doi ani și jumătate a fost intubat și stabilizat. Cei doi copii și mama lor au fost transportați la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean Suceava, mai notează Realitatea. Ulterior, medicii au precizat că fetiţa a suferit arsuri pe aproximativ 70% din suprafața corpului dar și pe căile aerine şi a fost transfrată la Iaşi.

Image