Poliţiştii rutieri din Suceava au amendat cu 2.000 de lei un coleg, după ce a parcat aiurea autoturismul de serviciu, iar o dovadă a apărut pe internet. Aflat în patrulare alături de un poliţist local, agentul lăsase maşina astfel încât aceasta bloca două locuri rezervate pentru persoane cu dizabilităţi, în parcarea unui supermarket din municipiu.
Fotografia a fost publicată pe internet sâmbătă, iar în urma reacţiilor apărute reprezentanţii Poliţiei Rutiere au decis să se autosesizeze şi au verificat cine utiliza la momentul respectiv autospeciala, concluzionând că echipajul era format dintr-un agent de la Poliția municipiului Suceava și un polițist local. În apărarea lor, aceştia au invocat că interveneau după ce primiseră o sesizare din partea unor bătrâni cu privire la persoane de etnie romă care abordau insistent oamenii din fața magazinului, informează Monitorul de Suceava. Unul dintre polițiști a rămas în mașină, iar al doilea intrase în magazin, pentru a face verificări.
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, a declarat că în urma apariției fotografiei în spațiu public, colegii de la Biroul Rutier Suceava au aplicat o amendă contravenţională de 2.000 de lei în baza Legii 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu referire la articolul care pedepsește ”parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap, sancțiunea prevăzută de lege fiind amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei".