STARE DE URGENȚĂ | Suceava și opt comune limitrofe, în CARANTINĂ, din cauza numărului mare de infectări cu coronavirus

STARE DE URGENȚĂ | Suceava și opt comune limitrofe, în CARANTINĂ, din cauza numărului mare de infectări cu coronavirus
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Autoritățile au decis instituirea carantinei în municipiul Suceava și opt comune limitrofe, în condițiile în care aici au fost confirmate, deja, aproximativ 600 de cazuri de infectare cu Covid-19, peste 180 dintre ele la personal al Spitalului Județean de Urgență Suceava. În unitatea sanitară a fost înregistrat și un număr mare de decese la pacienți confirmați cu noul tip de coronavirus.

„Din cele 2.109 cazuri, 593 se află în municipiul Suceava. În urma analizei INSP și în urma discuțiilor, am considerat din punct de vedere medical că trebuie luate măsuri suplimentare în zona Sucevei”, a declarat secretarul de stat în MAI, dr. Raed Arafat.

Măsura instituirii carantinei și interdicțiile aferente acesteia au fost stabilite prin cea de-a șasea ordonanță militară emisă de la instituirea stării de urgență și anunțată de ministrul de Interne, Marcel Vela, în noaptea de luni spre marți.

ORDONANȚA MILITARĂ nr. 6 din 30.03.2020 privind instituirea măsurii de carantinare asupra municipiului Suceava, a unor comune din zona limitrofă, precum și a unei zone de protecție asupra unor unități administrativ-teritoriale din județul Suceava

Art.1 - Se instituie pe perioada stării de urgență, măsura de carantinare în municipiul Suceava și în zona limitrofă formată din următoarele opt comune: Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei.

Art.2 - Se instituie pe perioada stării de urgență o zonă de protecție, ca perimetru de siguranță în jurul localităților carantinate, formată din toate celelalte unități teritoriale administrative din județul Suceava.

Art.3 - În zona carantinată prevăzută la art.1 este permisă intrarea, respectiv ieșirea pentru:

  1. a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în zona carantinată, precum și a aprovizionării populației;
  2. b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor.

Art.4 - Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, precum și operatorii economici din domeniul transportului feroviar de persoane, nu vor comercializa bilete/abonamente sau alte titluri de călătorie pentru transportul călătorilor în zona carantinată decât dacă sunt respectate dispozițiile art. 3.

Art.5 - Toate restricțiile stabilite prin ordonanțe militare precedente se aplică în mod corespunzător în localitățile carantinate și în zona de protecție.

Art.6 - Se împuternicește Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Suceava (CJCCI) pentru a stabili completări și derogări în ceea ce privește dispozițiile prevăzute la art. 3.

Art.7 - (1) În zona de protecție, organele cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale vor stabili măsuri specifice de prevenire și limitare a intrării, respectiv a ieșirii persoanelor în/din zona de carantinare prevăzută la art. 1.

(2) În zona de protecție este interzisă deplasarea între localitățile din zonă a persoanelor ce aparțin altor categorii socio-profesionale.

(3) Autoritățile administrației publice locale și județene vor aduce la cunoștința persoanelor din zona de protecție obligațiile ce le revin referitoare la deplasarea și accesul în/din zona carantinată.

(4) Aplicarea măsurilor de verificare, control și acces în/dinspre zona carantinată se realizează de către personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne în colaborare cu cele ale Ministerului Apărării Naționale.

Art.8 - Accesul pe aeroportul internațional „Ștefan cel Mare” Suceava este permis doar pentru zboruri efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.

Art.9 - Consiliul Județean Suceava împreună cu primarii și consiliile locale din unitățile administrativ-teritoriale situate în zona de carantinare și zona de protecție vor lua măsuri de a asigura funcționarea serviciile de protecție și asistență socială, funcționarea corespunzătoare a serviciilor de utilități publice, precum și aprovizionarea cu alimente de bază pentru persoanele fără susținători sau altă formă de ajutor și care nu se pot deplasa de la locuință/gospodărie.

Art.10 - Este strict interzis accesul între localități prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulație publice de pe drumurile europene, naționale, județene și comunale.

Art.11 - (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:

  1. a) Poliția Română, Jandarmeria Română și poliția locală, pentru măsurile prevăzute la art.3;
  2. b) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, pentru măsurile prevăzute la art.4 și 8.

(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.3, 4 și 8 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Art.12 - (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare.

Sursa foto: roturism-info.ro

 

Image